Product Description

Etapele esentiale ale itinerariului lui Edith Stein, canonizata de papa Ioan-Paul al II-lea in 1988 si devenita sfanta Tereza-Benedicta a Crucii, au devenit cunoscute gratie acestei canonizari. Aceasta stralucita intelectuala evreica, angajata cu pasiune pe noile cai pe care fenomenologia le-a deschis gandirii, descopera credinta crestina dupa un lung si dureros parcurs interior, primeste botezul si intra in ordinul carmelitan din Koln, inainte ca persecutiile naziste sa o oblige sa se refugieze la ordinul carmelitan de la Echt, unde ocupantii germani o cauta la inceputul lui august 1942, ca sa o trimita la Auschwitz. Aici ea imparte soarta fratilor sai evrei de care s-a simtit mereu, si din ce in ce mai mult, pe masura ce isi aprofunda experienta lui Dumnezeu, foarte apropiata spiritual.

La o prima vedere, este vorba de texte ocazionale, izvorate din experienta pedagogica a lui Edith Stein de-a lungul a opt ani (1923-1931), timp in care a predat la liceul dominican din Speyer; dar ele sunt prilejuite si de numeroasele cereri de conferinte carora ea a trebuit sa le raspunda in timpul acestor ani de invatamant secundar. Trebuie adaugata aici experienta de predare la Institutul catolic de pedagogie din Munster, in 1932, care a fost intrerupta, in timpul sarbatorilor pascale din 1933, de legile naziste de “epurare a administratiei”. Meritul cartii lui Eric de Rus este acela de a reda acestor texte diverse coerenta lor interioara si de a reface legatura lor temeinica cu gandirea filosofica si experienta mistica a autorului lor.