Product Description

Intr-o perioada in care suntem martorii unor schimbari economice desfasurate cu foarte mare rapiditate, se pare ca vechea abordare de business nu mai functioneaza. Cei patru „P“ (produs, pret, promovare, plasament) care au reprezentat multa vreme baza marketingului nu mai sunt suficienti. Seth Godin ne propune un nou „P“, si anume „Purple Cow“ – un subterfugiu simbolistic pentru ideea de remarcabil. A fi remarcabil inseamna sa fii observat, sa fii retinut in memoria individuala sau colectiva, inseamna sa se vorbeasca despre tine. Si asta pentru ca esti altfel decat ceilalti.

„Vaca mov“ este expresia memorabilitatii. In fiecare zi, consumatorii se afla in fata multor lucruri plictisitoare – o multime de vacute obisnuite, pe care le trec cu vederea, dar cu siguranta nu ar uita o vaca mov. Si nu este o functie de marketing pe care sa o poti aplica sau nu produsului sau serviciului tau. Este un principiu inerent. Este construit chiar acolo sau nu exista. Punct.

Marketingul care se remarca este arta construirii unor elemente care sa-ti evidentieze produsul sau serviciul. Daca oferta ta nu se remarca, ea devine invizibila in ochii consumatorilor. Daca nu imbratisezi principiul „Vaca mov“, nu existi. Te remarci sau esti invizibil. Trebuie sa alegi.

Lucrarea reprezinta un manifest documentat cu studii de caz relevante, adresat marketerilor care vor sa creeze produse memorabile.