Product Description

Cartea TESTE-GRILA LIMBA ROMANA & ECONOMIE. FACULTATEA DE DREPT (CU SUPLIMENT MACROECONOMIE) de ANCA DAVIDOIU-ROMAN, CECILIA IONESCU este o carte din colectia ADMITERE INVATAMANT SUPERIOR, domeniul EDUCATIONAL de la Editura Paralela 45.
Lucrarea de faţă se adresează în primul rând candidaţilor la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, fiind un instru­ment deosebit de util în vederea pregătirii concursului de admitere. Se remarcă prin volumul generos al itemilor de evaluare, care acoperă integral programa şcolară (atât la limba română, cât şi la economie), dar şi prin oferirea posibilităţii de verificare a cunoştinţelor la ambele discipline de concurs.

Structura culegerii sugerează modul cel mai eficient de pregătire: partea I cuprinde teste-grilă care se concentrează, în cadrul fiecărei discipline, pe evaluarea temelor din pro­gra­mă, contribuind la fixarea temeinică a cunoştinţelor, iar par­tea a II-a, sumativă, cuprinde teste-grilă combinate (limba română şi economie), pe modelul celor de la examen.

Culegerea corespunde şi exigenţelor de admitere de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Academia de Poliţie şi Facultatea de Jurnalism (în ceea ce priveşte disciplina Lim­ba română), respectiv celor de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative sau Academia de Studii Economice (în ce priveşte disciplina Economie).

În urma modificării programei de admitere la Facultatea de Drept a Universității din București, din luna ianuarie 2021, pentru disciplina Economie, autorii au elaborat un supliment care conține teste de pregătire pentru cele două noi teme introduse: Creșterea și dezvoltarea economică. Fluctuațiile economice și Echilibrul și dezechilibrul în economie.