Product Description

De ce opteaza oamenii pentru un regim vegetarian, stiuta fiind orientarea predominant omnivora a acestora? Pentru ca fructele si legumele constituie unele din principalele surse de fibre, vitamine, minerale si alti compusi activi din punct de vedere biologic. Totul suna atat de tehnic si de fad incat putem sa intelegem reticenta unor oameni de a se apropia de orice lucru etichetat ca strict vegetarian. Tocmai de aceea ne-am hotarat sa alegem cele mai gustoase si inovative retete cu ajutorul carora sa te convingem ca sanatos nu inseamna lipsit de gust. Aceasta carte nu se doreste a fi o pledoarie pentru vegetarianism, adoptarea acestuia fiind o optiune strict individuala. Ea este insa cea mai delicioasa alternativa la retetele traditionale pe baza de legume si fructe. Gasesti aici cele mai nimerite alaturari de ingrediente care te vor face sa iti schimbi total parerea despre mancarea vegetariana si sa descoperi preparatele veritabile care-ti aduc gust si sanatate.