Product Description

Povestea pomului de Crăciun (ed tipărită) – Autor: Claudia Rogojan, Ilustrator Florin Corodescu – Editura Letras, 2020

Povestea pomului de Crăciun este o carte dedicată celor mici și celor mari,  deopotrivă.

Povestea relevă monologul inocent al unui brădut și scopul lui de-o viață, acela de a ajunge, de Crăciun, într-o familie veselă. Brăduțul ajunge la vânzare într-un magazin din apropierea unei grădinițe. El își dorește mult să ajungă în casa unui băiețel care l-a apreciat din primele clipe în care l-a văzut.

Scriere simplă, cu tâlc și învățătură, captivantă prin ilustrațiile ei, povestea are menirea de a aduce în lumină adevărata însemnătate a sărbătorii Crăciunului, nașterea Domnului.

Este genul de poveste de noapte bună, lectură de familie spusă “în cuibăreală” într-un decor de iarnă, de sărbătoare.

Cartea conține, de asemenea, poeziile Cinci steluţe, Mi-e dor, Moara din Săud , Mulţumesc, mamă! versuri cu gust dulce de copilărie, care ne amintesc “de acum” sau  de cum “a fost odată”.