Product Description

„Aceasta este o inregistrare cu adevarat unica. Este o inregistrare bazata pe dezvaluirea anumitor lucruri care au fost tinute secrete secole intregi. Am avut un profesor foarte special, care m-a invatat cateva dintre aceste tehnici pentru manifestare. Caci aceasta este cu adevarat o caseta despre cum sa manifesti, cu alte cuvinte cum sa aduci in lumea ta ceea ce ai vrea sa te insoteasca in aceasta calatorie. Acel tip de manifestare ce pare aproape magic atunci cand ajungi intr-un punct in care poti literalmente gestiona coincidentele din viata ta si in care incep sa apara lucruri aparent inexplicabile.
Cei mai multi dintre noi se gandesc la manifestare ca la ceva ce obtinem stabilind teluri si muncind din greu, pentru ca in cele din urma sa culegem roadele muncii noastre. Ceea ce prezint aici, in aceasta inregistrare, este o forma antica de meditatie. Cand ne gasim intr-o stare de visare si ne aflam intr-o incapere, iar in cealalta parte a incaperii se gaseste un obiect, daca am dori sa examinam acel obiect cu mai multa atentie in starea de visare, nu am merge la el, ci, in schimb, prin puterea a ceea ce eu numesc intentie, l-am aduce mai aproape de noi. Daca in colt se afla o matura si tu vrei sa o privesti mai indeaproape in visul tau, pur si simplu o aduci la tine prin puterea intentiei.” (Wayne W. Dyer)
Cea mai buna cale pentru a va implini aspiratiile nu este aceea prin care doar va ganditi la ceea ce va doriti, ci mai degraba sa simtiti cum ar fi daca ar fi…
Cand va conectati cu abundenta Universului, veti observa ca puteti manifesta orice doriti in viata dumneavoastra. Dr. Wayne W. Dyer va arata cum puteti face acest lucru.

DURATA: 1 ORA SI 11 MINUTE
Lectura: Cosmin Sofron