Product Description

In vara anului 2002, in arhivele Manastirii „Sf. Ana” Rohia a fost descoperita o dactilograma – din pacate, incompleta – continind o varianta a Jurnalului fericirii. Prima intrebare care s-a pus a fost: era vorba de varianta a doua a Jurnalului fericirii sau de o a treia varianta, rezultata din dorinta autorului de unificare a primelor doua? Un singur lucru era cert: aceasta varianta era diferita de cea publicata in 1991 la Editura Dacia (si reluata apoi in alte opt editii). Jurnalul fericirii a avut un destin dramatic inainte de 1989. Scris intre anii 1969 si 1971, a fost confiscat de Securitate pe 14 decembrie 1972, dar in 1975 i-a fost restituit autorului, in urma unui memoriu. Intre timp insa Steinhardt rescrisese din memorie Jurnalul. Ulterior, el a trimis copii ale celor doua variante mai multor prieteni, inclusiv Monicai Lovinescu si lui Virgil Ierunca. Acestora le-a marturisit si ca intentiona sa unifice cele doua variante – acesta fiind cel mai puternic argument in sprijinul ideii ca dactilograma de la Rohia reprezinta varianta-sinteza a primelor doua.