Orice poezie e un zbucium! Un foc viu.
Între divinitate și poet există poezia.
Când cititorul este dus de poezie în sferele divine, poetul va trăi etern.
Efemeră este clipa trăită în poezie!
Intensitatea ei răvășește și bucură sufletul.
Asta își dorește „Glossele Anotimpurilor”. Asta își dorește autorul. Hrănirea sufletului și înnobilarea spiritului.
Plutirea în lumină, cu ajutorul poeziei. Ruperea de cotidian și rătăcirea prin sferele abstracte, care au de toate în ele; nebunie, imprevizibil, trăiri de neînțeles, zbucium, dragoste, suferință, renaștere, vifor, dorințe.
Orice carte e o bucurie! Păcat că nu mai avem timp de citit! Lumea devine, din ce în ce, de neînțeles! Poate de aceea și poezia!
