Product Description

„Domnişoară, am o veste proastă. Este ora opt dimineaţa. Începe o nouă zi.“ Aşa se deschide cartea despre iubire, trădare, încredere, deziluzii şi speranţă, adică despre viaţă pur şi simplu, a Ilincăi Bălaş.

Eroina ei face parte din „categoria mică de oameni care privesc începutul fiecărei zile cu o oarecare nedumerire“. Nedumerirea se naşte din inocenţă, dar şi din naivitatea de a crede că, privită de sus, existenţa are o logică şi un schepsis. Ea seamănă şi cu mirarea pusă de obicei în seama poeţilor şi filosofilor, de aici rezonanţa melodică a multor secvenţe autoreflexive.

La cei 30 de ani ai ei, Alina încearcă să răspundă pe îndelete, pe nerăsuflate şi în mai multe variante la întrebarea din titlu.

Ilinca Bălaş s-a născut în 1979 (Bucureşti) şi este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Secţia franceză/engleză a Universităţii din Bucureşti şi a Facultăţii de Litere a Universităţii Jean Moulin Lyon III. În prezent, este asistent universitar la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (Universitatea din Bucureşti) şi doctorand cu o teză despre utopie în literatura franceză la Universitatea Jean Moulin Lyon III.

Romanul său a câştigat concursul de proză al editurii. Radu Aldulescu îşi mărturiseşte – scriind despre cartea în fine apărută – „strădaniile zadarnice în lupta cu morile de vânt ale editurilor“ bucureştene, încântat că romanul care „dă seama de un suflu epic, o acurateţe şi o ingeniozitate compoziţională ieşite din comun, rar întâlnite la prozatorii autohtoni aflaţi la debut“, a văzut lumina zilei în Ardeal. Ilinca Bălaş câştigă un pariu cu sine în acest roman.

Ea alege un subiect de telenovelă, cu iubiri, trădări, avorturi, adultere etc. şi îl rezolvă prin câteva trucuri compoziţionale şi de frazare care îl salvează din mâlul oricând melodramatic al subiectului. Spuneam la lansare că mi-o pot imagina desenând cu mişcări iuţi şi cu creioane grosolane, cu mină moale, schema acestor relaţii banale şi supunând apoi schiţa primară/primitivă unui jet de artificii controlate cu o remarcabilă abilitate, sub care desenul se complică, înmugureşte, îşi ambiguizează valenţele, bălteşte ici-colo, în mici enunţuri filosofice. Rezultă astfel o carte de o plăcută şi contrariantă densitate, incitând la dialog şi meditaţie. Nu se părăseşte nicio clipă firul epic, povestea cu lacrimi şi drame se poate citi confortabil, cu ahuri şi ohuri, la unul dintre niveluri, însă abilitatea cu care sunt conduse din umbră sforile spectacolului romanesc, simţul extrem de exact, chiar matematic, al măsurii o ajută să nu alunece în derizoriu şi kitsch, să ridice discuţia implicită pe care o presupune lectura la cote dintre cele mai sofisticate şi mai grave. (Irina Petras, Revista Apostrof)