Codul lui Moise – cel mai puternic instrument de materializare din istoria lumii

/, Dezvoltare personala, Spiritualitate, For You/Codul lui Moise – cel mai puternic instrument de materializare din istoria lumii

Codul lui Moise – cel mai puternic instrument de materializare din istoria lumii

25.00lei

În stoc

Cartea Codul lui Moise – cel mai puternic instrument de materializare din istoria lumii de Twyman James, Editura For You, este disponibila in stoc si se livreaza in 24-48h.

În stoc

Product Description

Codul lui Moise a fost folosit inițial pentru a crea unele dintre cele mai mari minuni din istorie, dar apoi a fost ascuns și numai puțini inițiați au avut permisiunea să-l practice. În cartea de față, James F. Twyman dezvăluie Codul pentru prima dată, arătând cum poate fi folosit pentru a ne schimba viața și chiar lumea.

Ți s-a spus că Legea Atracției se referă la „obținerea” lucrurilor pe care le dorești și despre care crezi că îți vor face viața mai bună. Însă acesta e doar primul nivel, cel superficial, căci totul depinde de ceea ce ești dispus să oferi, nu să primești. Aceasta înseamnă că ai deja puterea de a crea miracole în viața ta – și că ai și responsabilitatea de a folosi puterea Divinității în scopuri superioare.

Additional Information

ISBN

Tip carte

Dimensiuni

Nr pagini

Tip coperta

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Codul lui Moise – cel mai puternic instrument de materializare din istoria lumii”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *