Product Description

Titlul in engleza: „The Four Agreements”

Avand la baza intelepciunea tolteca straveche, „Cele Patru Legaminte” reprezinta un puternic cod de conduita care ne poate transforma rapid viata, permitandu-ne sa experimentam libertatea personala, adevarata fericire si adevarata iubire. Continuand traditia lui Castaneda, Ruiz distileaza esenta intelepciunii toltece, definind in mod clar si impecabil ce inseamna sa traiesti ca un luptator pentru pace in lumea moderna.

Iata care sunt cele 4 legaminte despre care Ruiz ne vorbeste in aceasta carte:

CELE PATRU LEGAMINTE:

FII IMPECABIL IN TOT CEEA CE SPUI
Nu rostiti decat adevarul. Nu afirmati decat ceea ce ganditi cu adevarat. Nu folositi cuvintele pentru a jigni sau pentru a barfi, lucru valabil inclusiv pentru voi. Aplicati puterea cuvantului in sensul adevarului si al iubirii.

NU LUA NIMIC LA MODUL PERSONAL
Nimic din ceea ce fac altii nu are vreo legatura cu voi. Tot ce afirma si tot ce fac ei este proiectia propriei lor realitati, a propriului lor vis. Daca deveniti imuni la opiniile si la actiunile celor din jur, nu veti mai fi victimele unei suferinte inutile.

NU FACETI PRESUPUNERI INUTILE
Cautati in voi curajul de a pune intrebari si de a exprima ceea ce doriti cu adevarat. Comunicati cu cei din jur cat mai clar cu putinta, evitand astfel neintelegerile, tristetea si dramele inutile. Acest legamant este suficient pentru a va transforma radical viata.

FACETI INTOTDEAUNA TOT CE VA STA IN PUTERI
Nu uitati insa ca eficienta noastra maxima se schimba de la o clipa la alta, la fel cum starea organismului difera atunci cand acesta este sanatos de momentul cand este bolnav. Indiferent de circumstante, faceti tot ce va sta in puteri. Veti evita astfel auto-judecarea, criticile si regretele inutile.