Product Description

Dragă cititorule,

Editura Letras m-a ajutat să-mi împlinesc visul de a oferi preșcolarilor și școlarilor mici o primă carte frumoasă, ”Bulgăraș Pătat pleacă de acasă pe nepusă masă”, cu povestiri ritmate și delicate inspirate din sfera de interes a vârstei inocenței. Am fost bucuroasă de această reușită a colaborării noastre și m-am simțit norocoasă că am descoperit editura care promovează autori români afla

Adresez încă o dată mulțumiri echipei pentru consilierea profi, pentru promptitudinea cu care a răspuns fiecarei îndoieli, pentru corectitudinea cu care s-a derulat procesul de publicare! Și știți ceva? Susținerea Letras m-a motivat. Când am aflat că Bulgăraș cel plecat de acasă pe nepusă masă a ajuns în top 5 al celor mai bine vândute cărți pentru copii ale editurii, am decis că trebuie să-l urmăresc. Oare cum va continua șirul peripețiilor lui?

Veți afla în cartea de față, ”Bulgăraș Pătat merge la școala de pisoi și-l urmăm și noi”, în ale cărei file se regăsesc școlarii mici cu preocupările vârstei primelor încercări în ale citit-scrisului, socotitului, relaționării cu cei din jur. Lecturând aventurile personajului principal, fiecare școlar va rememora primii ani de școală, cu nostalgie, cu recunoștință, cu duioase aduceri aminte.

Pănă la o nouă apariție editorială, lectură plăcută!